Deoarece sezonul estival este din ce în ce mai aproape, GLAMI.ro, o platformă europeană de top în descoperirea modei, a realizat o sinteză a trendurilor ce vor fi îmbrățișate de toți pasionații fashion în 2022. În plus, are câteva informații interesante despre cumpărătorii români și despre preferințele lor. Aflați mai multe citind acest material.
Când au început româncele să facă cumpărături pentru sezonul de vară 2022? Care va fi stilul predominant? www.glami.ro a realizat o nouă cercetare în cadrul proiectului de lungă durată Fashion (Re)search – și iată câteva dintre descoperirile surprinzătoare.
Culorile pastel și cele neon sunt încă pe val
Dacă în urmă cu ceva timp culorile pământii erau printre cele mai căutate, lucrurile stau cu totul altfel acum. Cele îndrăznețe le-au luat locul, fiind mai prezente decât oricând în garderobe. Preferințele pentru vara anului 2022 anunțate în prezentările de modă includ galben, violet, albastru deschis, roz aprins, portocaliu și îndrăgitul verde lime.
Potrivit GLAMI, 50% dintre femei vor alege culori pastelate pentru articolele vestimentare din perioada iunie-august (alb, bej, nuanțe deschise de albastru, roz), în timp ce alte 24% vor alege cu siguranță nuanțe neon.
Nu vă feriți de printuri
În lumea modei, imprimeurile au ridicat întotdeauna întrebări: ce se potrivește cu ce, care combinație de forme este cea mai bună, ce greșeli nu trebuie făcute niciodată? În ciuda tuturor temerilor, vara aceasta este momentul perfect pentru a experimenta. În vogă sunt imprimeurile florale și cele cu frunze, dungile, logomania, celebrul tie dye, dar și clasicul gingham în carouri.
Acestea pot fi găsite pe o varietate de articole, precum rochii, tricouri sau cămăși, blazere, salopete, fuste, costume de baie, hanorace, topuri, pantofi înalți sau mocasini, sandale, eșarfe sau genți de mână.
De asemenea, româncele nu s-au ferit nici de cumpărăturile în avans pentru sezonul cald – 30% au început achizițiile online pentru vară în aprilie, în timp ce 24% vor face achiziții online pe tot parcursul lunii mai.
Pantaloni largi și blugi – de la comozi la eleganți într-o clipă
Aceste articole nu puteau lipsi din lista tendințelor, judecând după popularitate. Pantalonii Palazzo se încadrează într-un stil foarte versatil, potrivit atât femeilor care preferă tipul sport, cât și celor care înclină către o abordare mai elegantă. 60% dintre românce se vor concentra pe un look sport în această vară, dar peste 31% dintre ele vor căuta elementul WOW plin de grație atunci când vor privi în oglindă (conform noului studiu GLAMI).
Fuste mini, decupaje și crop topuri – pentru oraș, dar și pentru look-uri de vacanță
Fustele mini nu vor fi doar confortabile când este cald, ci mai ales la modă. Articolele vestimentare cu decupaje vor fi în aceeași categorie a „preferatelor”. Acestea includ tricouri și topuri, rochii, salopete sau costume de baie. În același timp, crop topurile (bluze, tricouri, cămăși sau hanorace) vor rămâne piese de interes.
Întrebați ce vor purta în vacanța de vară, 86% dintre respondenții unui sondaj online au spus că vor avea în vedere un stil confortabil (tricouri, pantaloni scurți, pantofi sport). Pe de altă parte, aceste look-uri lejere tind să umple bagajele, aparent – 56% dintre româncele care cumpără online, chestionate de GLAMI.ro, au afirmat că de obicei împachetează prea multe piese pentru escapadele de vară.
Costume de baie în trend – articole hot în 2022
Un lucru este cert: anul acesta va exista o varietate impresionantă de ținute pentru plajă. Nu puteau lipsi costumele de baie cu sutien tip underwire, cele cu animal print sau tie dye. De asemenea, costumele de baie cu talie înaltă, cele cu topuri în formă triunghiulară, cu un singur umăr, cu decupaje, cu mâneci sau fără bretele, toate din material creponat sau reiat, vor fi cu siguranță alegerea potrivită.
Fun fact: Româncele au de obicei 2-3 costume de baie pe care le rotesc pe tot parcursul verii, potrivit răspunsurilor din studiul GLAMI Fashion (Re)search (61% dintre respondente).
Pe scurt – un look de vară la modă
Înainte de toate, are multe elemente din denim, fie ca vorbim de pantaloni scurți sau jachete. Nu uitați de rochiile din materiale fine, însă nici cele cu un umăr sau cu spatele deschis, deoarece sunt pur și simplu obligatorii. Lista noastră nu poate fi completă fără sandale cu barete ori cu toc gros, genți și pălării din paie, ochelari de soare, mocasini și îmbrăcăminte de plajă. Iar dacă ai o pasiune pentru colecționarea genților de umăr, acest sezon va fi al tău. Stilul „Baguette” va primi atenție prin cele mai diverse culori și cele mai interesante texturi.
Acest nouă inițiativă GLAMI face parte din Fashion (Re)search, un studiu periodic al obiceiurilor și tendințelor consumatorilor. Datele au fost colectate printr-un chestionar deschis tuturor vizitatorilor GLAMI.ro, în perioada 12-16 aprilie 2022.