Epilarea definitivă – una dintre minunile secolului al XXI-lea. Eficientă, rapidă, nedureroasă, considerabil mai avantajoasă din toate punctele de vedere decât metodele tradiționale de epilare. Oricine își dorește timp și bani economisiți, piele mătăsoasă pentru totdeauna, absența foliculitei, iritației, tăieturilor, firelor crescute sub piele – într-un cuvânt, absența stresului. Însă pentru a putea beneficia de toate aceste avantaje, este important să alegi o clinică autorizată, cu specialiști și tehnologie avansată. Documentarea serioasă despre procedură este încurajată cu atât mai mult cu cât există și o serie de mituri despre epilarea definitivă, care dezinformează pacienții și le influențează alegerile. Următoarele rânduri își propun să te familiarizeze cu procedura de epilare definitivă și să-ți răspundă la posibilele întrebări în legătură cu aceasta.
Cum să te pregătești înainte de a începe tratamentul de epilare definitivă?
Pentru ca tratamentul de epilare definitivă să fie sigur și eficient, expunerea la soare trebuie evitată cu orice preț cu 1 săptămână înaintea sesiunii cu laser, cât și după. Prin urmare, zona vizată trebuie protejată de razele soarelui cu loțiune cu factor SPF 50 și îmbrăcăminte largă, vaporoasă. De asemenea, cu 24 de ore înainte de tratament, pielea trebuie curățată delicat și epilată cu lama de ras și nu este indicat să intre în contact cu produse cosmetice, fie că este vorba de machiaj, deodorant sau loțiuni.
Asigură-te că nu ești însărcinată!
Primul trimestru de sarcină implică adesea un nivel crescut de hormoni sexuali, care, la rândul lor, determină o creștere accentuată sau neobișnuită a părului, în special la nivelul feței, sânilor, abdomenului, brațelor, picioarelor sau spatelui. Aceste schimbări pot fi extrem de neplăcute, însă este indicat să aștepți o perioadă înainte să te gândești la epilarea definitivă cu laser, întrucât corpul prezintă o sensibilitate exacerbată post naștere.
Voi simți durere în timpul tratamentului de epilare definitivă?
Pragul de durere este diferit de la persoană la persoană. Însă tehnologia avansată de tip crystal freeze se asigură că senzația de disconfort provocată în mod normal de laser este neutralizată de sistemul de răcire cu care este dotat capătul aparatului laser. În cazul în care pacientul simte în continuare furnicături, tehnicianul poate adapta intensitatea în funcție de gradul acestuia de suportabilitate. Totuși, trebuie să știi că acele ușoare furnicături nu înseamnă altceva decât faptul că laserul acționează asupra foliculilor piloși și că în curând vei scăpa de părul nedorit.
Cât durează tratamentul de epilare definitivă?
În funcție de zona vizată, procedura de epilare definitivă cu laser poate dura între 10 și 60 de minute. Zona buzei superioare necesită numai 10 minute pentru a fi tratată, în vreme ce zone mai extinse, cum ar fi picioarele, spatele sau zona inghinală pot dura până la o oră.
Ce efecte pot apărea imediat după tratamentul de epilare definitivă?
În general, o procedură de epilare definitivă cu laser ai cărui parametri au fost bine aleși nu implică niciun risc. O clinică specializată în această procedură, tehnologia avansată și instruirea personalului medical care efectuează procedura sunt factori care asigură siguranța pacientului și lipsa oricărui risc. Totuși, în funcție de sensibilitatea pielii unei persoane, aceasta poate experimenta roșeață, senzație de mâncărime și de căldură. Pentru a ameliora aceste simptome, medicul dermatolog va recomanda un unguent cu aloe vera sau un alt produs potrivit tipului de piele a pacientului. În ceea ce privește efectele secundare pe termen lung, literatura medicală nu menționează nici o reacție adversă provocată de epilarea definitivă cu laser. Exceptând rarele inconveniente care pot apărea după o ședință, nu există niciun impact asupra sănătății sau asupra pielii pe termen lung.
Cum să îngrijești zona tratată după epilarea definitivă cu IPL?
În primul rând, este important de știut că, spre deosebire de epilarea definitivă cu laser, epilarea definitiviă cu IPL nu este chiar…definitivă. Deși are avantajul de a fi utilizat în confortul propriei case, tratamentul cu IPL nu durează pentru totdeauna. Dacă găsești în continuare acest tratament potrivit pentru necesitățile tale, trebuie să te asiguri că respecți instrucțiunile de utilizare și că îngrijești pielea în mod corespunzător. Curăță pielea delicat, nu folosi produse cosmetice și loțiuni 24 de ore după tratament și nu te expune la soare 2 săptămâni după tratament. Pe tot parcursul tratamentului, singura metodă de epilare indicată este cu lama de ras sau crema depilatoare, întrucât aparatul de epilare definitivă vizează rădăcina firului de păr și orice altă metodă de epilare ar smulge firul.
De câte ședințe este nevoie pentru a scăpa de părul nedorit?
Factori precum zona vizată, tipul de piele și de păr, statusul hormonal sunt decisivi în ceea ce privește numărul necesar de ședințe. Există persoane satisfăcute de rezultate după numai 3 ședințe și există persoane cu pilozitate crescută, care necesită chiar și 9 ședințe. Totuși, majoritatea oamenilor necesită în jur de 6 ședințe de epilare definitivă cu laser pentru a atinge rezultate satisfăcătoare, adică 90% pilozitate îndepărtată. Firele de păr rămase sunt mai deschise la culoare, mai subțiri și insignifiante, întrucât abia sunt vizibile.
De ce pot apărea aceste fire de păr nedorite?
La sfârșitul procedurii de epilare definitivă cu laser, gradul de pilozitate este redus cu până la 90%. Însă chiar dacă laserul nu poate viza absolut toate firele de păr, cele rămase vor fi foarte rare, subțiri, decolorate și fine.
Ce este de făcut?
Pentru că organismul este viu și în permanență în regenerare, sunt necesare ședințe anuale de întreținere. Totuși, o singură epilare pe an pare mult mai atrăgătoare decât zeci sau sute, acompaniate de iritație, stres, fire crescute sub piele.
Sfaturi utile post-tratament epilare definitivă
Tratamentul de epilare definitivă cu laser este incontestabil cea mai facilă, eficientă și avantajoasă metodă de epilare dintre toate cele disponibile pe piață. Însă în vreme ce grija pilozității, foliculitei, iritației și firelor de păr crescute sub piele poate dispărea, există câteva obiceiuri cărora orice persoană care a beneficiat de tratamentul cu laser trebuie să le acorde atenție. În primă instanță, singurele metode de epilare permise pe tot parcursul procedurii sunt lama de ras sau crema depilatoare. Între sesiuni, este esențial să nu se procedeze la o îndepărtare „mecanică” a părului (pensete, ceară, epilator electric), deoarece acestea ar perturba ciclul părului. De asemenea, trebuie evitată expunerea la soare cu 2 săptămâni înainte și după tratament. Programarea unei vacanțe la plajă imediat după o sesiune este puternic descurajată, deoarece soarele poate induce o pigmentare anormală a pielii. O atenție deosebită nu trebuie acordată doar în timpul epilării cu laser, întrucât pielea este cel mai extins organ și cel mai expus factorilor dăunători. Aceasta trebuie în permanentă protejată de soare cu factor de protecție 50, îmbrăcăminte largă și vaporoasă, hidratată și îngrjită corespunzător, precum și consultată periodic de medicul dermatolog.