Principala cauză a utilizării aparatului dentar este reprezentată de alinierea dinților și de modul în care dinții superiori și inferiori se potrivesc sau mușcă împreună. O ocluzie adecvată are dinții frontali superiori care se suprapun ușor peste dinții frontali inferiori. O malocluzie apare atunci când alinierea dinților este imposibilă din diferite motive.
De exemplu, pot exista dinți strâmbi sau suprapuși sau maxilarele pot fi decalate. Ignorarea nevoii unui tratament ortodontic de specialitate poate face ca starea dinților să se înrăutățească și mai mult.
Dinții strâmbi sunt mai predispuși la colectarea resturilor alimentare care se pot transforma în carii dacă nu sunt curățate corespunzător. De asemenea, dinții se vor uza mai repede, provocând probleme funcționale și estetice.
În continuare, am identificat 7 motive pentru a determina dacă dinții tăi au nevoie de aparat dentar:
- Spații sau goluri între dinți. Dacă arcada este una largă iar dinții sunt mici și îngustați pot apărea spații sau goluri între aceștia. Și pierderea unor dinți pot conduce la astfel de rezultate. Din păcate, pierderea unui dinte poate determina deplasarea altor dinți, deschizând spațiul dintre ei. Poate deveni dificil să cureți temeinic toate suprafețele dinților, unde mâncarea tinde să se blocheze. Spațiul poate fi destul de jenant și chiar poate provoca probleme de vorbire. Dacă ai goluri între dinți sau strungareață, acestea pot fi ușor corectate prin utilizarea unui aparat dentar.
- Aglomerarea care cauzează dinții strâmbi, suprapuși sau răsuciți. Dinții strâmbi sunt greu de menținut curați și fac dificil de utilizat ața dentară. Dinții răsuciți pot provoca, de asemenea, probleme gingivale. Este posibil ca dinții să fie aliniați greșit și înghesuiți, deoarece arcada este prea mică și nu există suficient spațiu pentru ca toți dinții să aibă loc.
- Mușcătura deschisă. Dacă dinții de pe mandibulă și maxilar nu se aliniază într-o mușcătură perfectă, ci rămâne un spațiu între cele două, atunci ai o mușcătură deschisă. Poate fi imposibil să muști lucrurile cu acest tip de malocluzie. Uneori, dinții sunt înclinați înainte și pot fi observați chiar și atunci când gura este închisă, deoarece modifică fizionomia și aspectul buzelor.
- Mușcătura profundă. Când am descris ocluzia perfectă, am spus că dinții de pe maxilarul superior ar trebui să stea în fața celor inferiori și să se suprapună ușor. Deși acest lucru ar putea părea prea mult, devine o problemă numai atunci când suprapunerea este mai mult decât una ușoară. Cunoscută și sub denumirea de mușcătură profundă sau overbite, această afecțiune se observă atunci când dinții frontali superiori se suprapun peste cei inferiori mai mult decât e necesar. În unele cazuri, mușcătura va fi atât de profundă încât dinții superiori ating gingiile inferioare, provocând probleme parodontale.
- Dinți înclinați spre exterior. Această problemă dentară este reprezentată de poziția și unghiul dinților frontali (în principal cei doi superiori frontali) care este una excesiv de înclinată spre exterior. O astfel de problemă dentară poate provoca dificultăți de mușcare sau de mestecat și impedimente în vorbirea fluentă. Persoanele ce prezintă o astfel de înclinare excesivă a dinților sunt, de asemenea, mai predispuse la leziuni dentare și urgențe, cum ar fi dinții rupți sau ciobiți.
- Mușcătura inversă. Mușcătura inversă este opusul mușcăturii deschise. Dinții frontali inferiori stau în fața celor superiori. Acest lucru este de obicei cauzat de un maxilar nealiniat cu mandibula superioară. În majoritatea cazurilor, ortodonția poate remedia această afecțiune. Ocazional, un pacient va trebui să fie supus unei intervenții chirurgicale orale pentru a corecta poziționarea maxilarului.
- Mușcătura încrucișată. Pentru identifica o mușcătură încrucișată, verifică ambele arcade- vei observa ca sunt unele zone în care dinții se suprapun, sunt ieșiți în exterior sau cu mult în interiorul maxilarului opus. Acesta este un alt motiv potențial pentru care aparatele dentare sunt necesare.
De ce e necesar să porți aparat dentar?
Dacă ai nevoie de motive suplimentare, fii sigur că investiția într-un aparat dentar poate soluționa mai mult decât aspectul estetic al dinților. Persoanele cu anumite afecțiuni medicale pot vedea o îmbunătățire a stării lor de sănătate orală și generală prin utilizarea unui tratament ortodontic.
Totodată, impedimentele în vorbire, durerea maxilarului, dificultatea de a mesteca și de a mânca, apneea, bruxismul, afecțiunile gingivale și cariile dentare pot fi minimizate sau prevenite prin optarea pentru un aparat ortodontic.